CĂUTARE RAPIDĂ
Tipuri de newsletter:





Africa - Zambia - Zambezi și comorile Namibiei

18 zile / 15 nopţi

de la 2720 eur/persoană

plecări garantate

 

Zambia, Namibia

Descriere

Zambezi și comorile Namibiei
Zambia, Namibia



Ziua 1, Zbor către Livingstone (Zambia)

Zbor către Livingstone cu escală/escale.

Ziua 2, Livingstone
Sosire în Livingstone.
Formalități de intrare în Zambia.
Transfer la cabană.
După-masa liberă în Livingstone.
Cazare în chalet/cabană Livingstone.

Ziua 3, Livingstone - Cascada Victoria - Livingsone - mic dejun

Mic dejun.
Circuitul va începe după prânz cu una dintre cele mai frumoase cascade din lume, Cascada Victoria. Având o cădere de peste 100m și o lățime mai mare de 1,7 km, Cascada Victoria este una dintre cele mai apreciate și mai spectaculoase cascade ale planetei. Descoperită în noiembrie 1855 de către faimosul explorator britanic David Livingstone, “Mosi-oa-Tunya” așa cum este cunoscută cascada în limba localnicilor și care înseamnă literalmente “Fumul care Tună”, astăzi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Transfer la cabană.
Cazare în chalet/cabană Livingstone.

Ziua 4, Livingsone - mic dejun

Mic dejun.
Timp liber pentru a vă bucura de priveliștile pe care le oferă orașul Livingstone.
Opțional 1: rafting pe fluviul Zambezi în apropiere de Cascada Victoria.
Opțional 2: bungee jumping de pe Victoria Falls Bridge, la granița dintre Zambia și Zimbabwe.
Opțional 3: survolul Cascadei Victoria din elicopter.

Cazare în chalet/cabană Livingstone.

Ziua 5, Livingstone - Caprivi (Namibia) - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun
Pornim spre Fâșia Caprivi, în Namibia.
Vom traversa fluviul Zambezi și vom intra în Namibia prin nord-estul acesteia. Caprivi este o fâșie îngustă de teritoriu aflat în posesia Namibiei, lung de 450 km între Angola, Zambia și Botswana reprezentând un coridor important de migrație pentru nenumărate specii de animale.
Prânz.
Sosire la cabană.
Vom explora râul Kwando, așa cum este el cunoscut în Namibia, în barcă pentru a putea observa mai îndeaproape această minunată zonă.
Cină.
Cazare în chalet/cabană Caprivi.

Ziua 6, Caprivi - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Ne continuăm drumul spre vest, părăsind partea centrală a Fâșiei Caprivi.
Prânz.
În Caprivi, guvernul Namibiei a înființat 3 mari parcuri naționale, noi îndreptându-ne spre zona cunoscută ca și Mahango Game Reserve. Aici vom face primul game drive în jeep 4x4 deschis.
Cină.
Cazare în chalet/cabană Caprivi.

Ziua 7, Rundu - mic dejun, prânz, cină

Mic dejun.
După masa de dimineață mai admirăm bogăția a acestei zone, înainte de a continua drumul.
Părăsim Fâșia Caprivi și ne îndreptăm spre Rundu, unul dintre cele mai mari orașe din Namibia, aflat în apropiere de granița cu Angola.
Prânz.
Pentru o vreme, mergem de-a lungul râului Kavango, întâlnim sate cu case tipice, artizani în special în lemn.
Ajungem la Rundu, unde admirăm asfințitul soarelui.
Cină.
Cazare în chalet/cabană Rundu.

Ziua 8, Rundu - Parcul Național Etosha - mic dejun, prânz, cină

Mic dejun.
Plecăm spre cel mai faimos parc național al Namibiei, Etosha.
Prânz.
Acest parc este denumit de localnici, “mărețul loc alb al apei". Câmpia Parcului Național Etosha a fost cândva un lac alimentat de râul Kunene, dar acesta a secat cu mii de ani în urmă, când râul și-a schimbat cursul. Suntem în “țara safariului".
Cină.
Cazare în lodge la marginea Parcului Național Etosha.

Zilele 9-10, Parcul Național Etosha - mic dejun, prânz, cină

Mic dejun.
Vom face câte un safari, atât dimineața, cât și seara.
Prânz
Vom vedea elefanții, turmele de antilope și, dacă vom fi norocoși, vom vedea și lei în jurul apei.
Cină.
Cazare în lodge la marginea Parcului Național Etosha.

Ziua 11, Parcul Național Etosha - Muntele Brandberg - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Plecăm spre Muntele Brandberg, la cei 2.573m este cel mai înalt punct al Namibiei.
Drumul nostru spre sud-vest va traversa peisaje absolut fantastice, apropiindu-ne de Muntele Brandberg vom putea admira și o floră deosebită, în ciuda faptului că ne aflăm în mijlocul unui deșert.
Prânz.
Ajungem la lodge, aproape de albia, de cele mai multe ori, secată a râului Ugab, "domiciliul" unei specii rare de elefant: elefantul alb (elefantul de deșert). Vom vizita pădurea pietrificată și faimoasa White Lady Rock Painting, o pictură rupestră a boșimanilor ce datează de cel puțin 2.000 de ani.
Cină.
Cazare în lodge Muntele Brandberg.

Ziua 12, Muntele Brandberg - Cape Cross - Swakopmund - mic dejun, prânz
Mic dejun.
Plecăm spre coastele Atlanticului, la Swakopmund via Cape Cross.
Suntem pe una dintre cele mai faimoase coaste ale planetei, cunoscută încă din vremuri imemoriale pentru ferociatatea condițiilor naturale, în special a curenților oceanici. Coasta este cunoscută astăzi sub numele de "Skeleton Coast".
Vom vizita o colonie de foci de la Cape Cross.
Continuăm spre Swakopmund.
Prânz.
Swakompund este un pitoresc oraș de coastă, cu o atmosferă puțin nostalgică și cu influențe germane majore, caracterizat de numeroasele clădiri coloniale bine păstrate. În ceea ce privește flora regiunii, “Welwitschia Mirabilis” și ”Kokerboom” cresc pe câmpia pietroasă a Namibului și multe astfel de exemplare înconjoară orașul de pe coastă.
Swakopmund este capitala activităților de aventură în Namibia.
După-masa liberă pentru a explora orașul.
Cazare în pensiune/guest house Swakopmund.

Ziua 13, Swakopmund - mic dejun
Mic dejun.
Zi liberă pentru a vă bucura de oraș și de opțiunile inedite de petrecerea timpului.
Opțional 4: kayaking în Oceanul Atlantic.
Opțional 5: dune boarding pe dunele Deșertului Namib.

Cazare în pensiune/guest house Swakopmund.

Ziua 14, Swakopmund - Deșertul Namib - mic dejun, prânz, cină

Mic dejun.
Plecăm spre Deșertul Namib, cel mai vechi deșert al planetei.
Uscatul Namib are dune portocalii infinite aranjate de vânt sub forma unor creste foarte ascuțite iar la Sossusvlei formează poarta de intrare în Deșertul Namib.
Prânz.
Facem o plimbare la Sossusvlei, unde explorăm Canionul Sesriem și de unde vom putea admira fabulosul apus asupra celor mai înalte dune de nisip din lume.
Opțional 6: vizită în jeep 4x4 a Canionului Sesriem, pentru cei care nu doresc să facă plimbarea de aproximativ 4 km.
Cină.
Cazare în cort permanent Deșertul Namib.

Ziua 15, Deșertul Namib - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Zi întreagă la dispoziție pentru a explora Deșertul Namib.
Prânz.
Numele Namib, în limba localnicilor, înseamnă "locul ce nu există". Aici, în acest aparent pustiu ce se întinde pe aproape 60.000 km², peisajele pe care le vom întâlni sunt absolut excepționale, de la culoritul fantastic până la imensitatea deșertului.
Cină.
Cazare în cort permanent Deșertul Namib.

Ziua 16, Deșertul Namib - Windhoek - mic dejun, prânz

Mic dejun.
Pornim de dimineață spre capitala Namibiei, Windhoek.
Prânz.
Sosire în Windhoek.
Șarmul acestui oraș constă în amestecul armonios al culturilor arficane și europene, în ospitalitatea rezidenților săi dar și în mixtura arhitecturală interesantă între perioada colonială germană și modernism.
Tur de oraș panoramic la Windhoek.
Transfer la pensiune/guest house.
Cazare în pensiune/guest house Windhoek.

Ziua 17, Windhoek - zboruri spre casă - mic dejun
Mic dejun.
Transfer la aeroport.
Zbor Windhoek-aeroport escală.
Zbor aeroport escală-aeroport escală secundă.

Ziua 18, Zbor aeroport escală secundă - zbor spre casă
Sosire aeroport escală secundă.
Zbor aeroport escală secundă-aeroport final.

• Puteți alege să faceți o pre-excursie în Africa de Sud durata o puteți alege dvs.
• Puteți alege să faceți un post-circuit în Zimbabwe sau Botswana durata o puteți alege dvs.

**pentru mai multe detalii despre pre-circuite / post-circuite / post-sejururi, vă rugăm să ne contactați!

Punctele forte ale acestui circuit:
• vizitarea unei zone extrem de spectaculoase a continentului negru traversând 2 țări: Zambia și Namibia;
• explorarea unor fabuloase parcuri națioanle și zone protejate de pe teritoriul Zambiei: Mosi-oa-Tunya și a Namibiei: Fâșia Caprivi, Etosha, Muntele Brandberg, Cape Cross, Deșertul Namib;
• vizitarea celei mai frumoase cascade de pe continentul african, Cascada Victoria, pe partea din Zambia;
• întâlnirea cu civilizația boșimanilor Lozi pe teritoriul Namibiei;
• explorarea faimoasei "Skeleton Coast" și vizitarea coloniei de foci de la Cape Cross;
• timp liber în relaxantul Swakopmund, pe coastele Atlanticului;
• aventura din pustiul Namibului, cu ale sale peisaje încântătoare;
• mese la foc de tabără, în sălbăticia africană;
• posibilitatea unor excursii opționale de neutat: rafting pe Zambezi, bungge jumping între 2 țări (Zambia / Zimbabwe), survolul fabuloasei Cascade Victoria, kayaking în Oceanul Atlantic, dune boarding pe dunele Deșertului Namib și vizita în jeep 4x4 a Canionului Sesriem, pentru cei care nu doresc să facă plimbarea de aproximativ 4 km;
• experiența autentică a Africii adevărate.

Note
• veți face parte dintr-un grup de turiști din toată lumea, care va număra de la 4 până la 12 turiști, inclusiv dvs.;
• vi se va ghida în limba engleză, valabil mai puțin pentru datele care au în dreptul lor (g), la aceste plecări ghidul / însoțitorul grupului va ghida în limba germană;
• ghidul local poate modifica programul din ziua sosirii și din ziua plecării, în funcție de orarul zborurilor de sosire la Johannesburg și de plecare din Victoria Falls;
• o parte esențială a unei călătorii de tip safari, este implicarea personală: de la îngrijirea mediului, la pregătirea și căratul propriilor bagaje, la ajutorul pentru spălatul vaselor (prin rotație) sau a geamurilor vehiculelor în dreptul cărora veți sta, toate fac parte din aventura călătoriei și asigură o experiență autentică în pur stil safari;
• Africa va continua să minuneze și generațiile următoare doar dacă vom reuși împreună să conservăm și să respectăm mediul înconjurător și proiectele care încurajează un turism prietenos cu acesta.


Destinaţiile noastre Tipuri de vacanţă Link-uri rapide
Africa
America Centrala si Caraibe
America de Nord
America de Sud si Antarctica
Asia
Australia si Oceania
Europa de Nord si Arctica
Europa si Rusia
Orientul mijlociu
Subcontinentul Indian
Aventură Chartere Circuite de grup
Circuite individuale Circuite în jurul lumii City break
Croaziere Evenimente Nunți și lună de miere
Oferte recomandate Ofertele săptămânii Pelerinaj
Plecări garantate Reduceri Safari
Sejururi Spa & wellness
Contact
How to book?
Confidenţialitate
Protecţia consumatorului
Disclaimer
Copyright ©1997-2014 CIEL VOYAGES ®