CĂUTARE RAPIDĂ
Tipuri de newsletter:





16 zile / 14 nopți

de la 2609 eur/persoană

plecări garantate

 

Peru

Descriere


Peru Clasic

Călătorie privată sau de grup, personalizată pentru maximum 18 turiști, în 2019

Ziua 1: Zboruri către Lima (Peru)

Zboruri spre Lima cu escală/escale.
Sosire la Lima.
Formalități de intrare în Peru.
Bun venit din partea șoferului/ghidului dvs.
Transfer la hotel.
Cazare în hotel Lima.

Ziua 2: Lima - Paracas - Insulele Balestas - Ica - Nazca - mic dejun, prânz, cină

Mic dejun.
Pornim devreme către Paracas, de-a lungul coastei peruviene, pe celebra șosea Panamericana.
Sosire la Paracas.
Transfer în port.
Excursie cu barca la Insulele Ballestas, dacă ne vor permite condițiile meteo.
Insulele Ballestas, sunt un sanctuar al păsărilor marine, mamiferelor precum leii de mare dar și unei diversități de pești, aproape de coastele peruane în Oceanul Pacific.
O excursie cu barca ne permite apropierea de leii de mare dar și de pinguini.
La întoarcere, vom observa enigmaticul "candelabru", un geoglif în mijlocul deșertului asemănător unui sfeșnic, având o înălțime de 128 metri înălțime.
Continuăm către mica așezare Ica, poarta de acces către oaza Huacachina.
Prânz într-un restaurant local cu vedere la oaza Huacachina.
După masa de prânz, facem o plimbare cu un buggy în deșertul Ica.
Ajungem în vârful unei dune înalte, unde ghidul-instructor ne oferă o lecție despre sandboarding.
Continuăm spre Nazca.
Nazca este renumită pentru celebrele sale linii care formează desene vechi, ce datează din anul 600 d.Hr. Mulți oameni de știință dar și curioși din toate domeniile vieții se întreabă cu privire la originea și creatorii acestor linii, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO încă din 1994.
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Nazca.

Ziua 3: Nazca - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Opțional 1: Survolul faimoaselor "Linieas de Nazca".
Transfer la aerodromul Nazca.
Survolăm într-o avionetă Liniile Nazca, una dintre enigmele civilizației pământene, realizată în plin deșert. Cele aproximativ 300 de geoglife au dimensiuni variate, majoritatea fiind cuprinse între 15 cm și mai multe sute de metri, iar altele se întind pe câțiva kilometri. Cercetătorul William H. Isbell le-a grupat în următoarele categorii: linii lungi și drepte, figuri largi, geometrice, desene de plante și animale, grămezi de roci și figuri care decorează laturile colinelor din jur. Printre reprezentări se numără maimuțe, tarantule, condori, iguane și multe forme geometrice cum ar fi cercuri, linii perfect paralele sau trapezoide.

Prânz.
Ne îndreptăm către apeductele Cantalloc.
Această impresionantă rețea subterană de apeducte vechi de aproape 2000 de ani, este încă și astăzi în uz. Localitatea Nazca fiind alimentată prin intermediul acestor canale, destinate colectării apei de ploaie. Aceasta este folosită și pentru a iriga ogoarele din preajmă, permițând astfel cultivarea de cartofi, fasole sau bumbac.
Transfer la hotel.
Cazare în hotel Nazca.

Ziua 4: Nazca - Lima - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Transfer la Lima.
Prânz.
Sosire la Lima.
Vizităm centrul orașului Lima, fondat în anul 1535 de Francisco Pizarro și devine unul dintre cele mai importante centre artistice și arhitecturale ale Americii Latine din timpul colonizării spaniole. În anul 1988, centrul istoric este clasat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vizităm Plaza de Armas, Catedrala, palatul Prezidențial, palatul Arhiepiscopal, Mănăstirea Santo Domingo. Oprim în Plaza San Martin, denumită în cinstea unui mare luptător pentru independența statelor sudamericane.
După masa de prânz, vizităm muzeul Larco, care deține colecții uimitoare de artă precolumbiană ce acoperă mai bine de 4.000 ani de istorie și cultură diversă.
Pe tot teritoriul statului Peru, pe coaste, în zona andină cât și în zonele tropicale, s-au dezvoltat de-a lungul mileniilor numeroase civilizații colosale, printre care: Norte Chico, Chavin, Moche, Nazca și desigur, Inca.
Cină.
Transfer la hotel.
Cazare în hotel Lima.

Ziua 5: Lima - Arequipa - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Începem ziua în cartierul Isidro iar apoi Miraflores, situate la marginea Pacificului. De asemenea, aici vizităm Parcul Dragostei, situat pe faleză, vizitat de toți îndrăgostiții.
Prânz într-un restaurant local, la marginea Oceanului Pacific.
Vizităm situl arheologic Huaca Pucllana, vechi centru ceremonial, situat în inima Limei.
Transfer la aeroport.
Zbor Lima-Arequipa.
Bun venit din partea șoferului/ghidului dvs.
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Arequipa.

Ziua 6: Arequipa - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Astăzi descoperim „orașul alb” cum mai este denumit Arequipa. Vizităm eleganta Plaza de Armas, Catedrala, Biserica Claustros de la Compania, descoperim Mănăstirea Santa Catalina, o impresionantă și imensă mănăstire dominicană de măicuțe, fondată în anul 1579, admirăm saloanele, terasa tăcerii, mănăstirea novicelor, precum și chiliile în care locuiau măicuțele.
Prânz într-un restaurant tipic regiunii Arequipa.
Vizităm muzeul Santuarios Andinos, care deține o colecție importantă de piese arheologice, în principal din culturile pre-columbiene locale, acesta găzduiește mumii Inca.
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Arequipa.

Ziua 7: Arequipa - Rezervația Națională Salinas y Aguada Blanca - Canionul Colca - Chivay - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Traversăm Rezervația Națională Salinas y Aguada Blanca. Peisajul rezervației are înalte platouri andine cu lacuri, pajiști, și este înconjurată de vulcani precum Ubinas, Misti, Pichu Pichu și Chachani, toți vulcani care depășesc 5.500 m altitudine.
Continuăm aventura noastră către Canionul Colca, un faimos loc datorită celebrilor săi condori andini dar și pentru terasele agricole construite în perioada precolumbiană.
Peisajele în Altiplano sunt fabuloase! Vulcani, vegetație restrânsă dar locuri pline de viață, cu lame, guanaco sau vicuna dar și diferite specii de păsări.
Admirăm Canionul Colca, peisajele sunt de neuitat.
Mergem la Chivay, pentru masa de prânz.
După prânz vom merge în piața locală, un loc plin de savoare. Continuăm spre băile termale din zonă, pentru relaxare în apele calde.
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Chivay.

Ziua 8: Chivay - Puno - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Vom traversa o dată în plus Canionul Colca, unul dintre cele mai adânci canioane din lume, aproape de două ori mai adânc decât Marele Canion din Arizona.
Deși altitudinile sunt ridicate, zona andină este una dintre cele mai prolifice zone agricole, aici cultivându-se faimoasele cereale aduse și în Europa de către conchistadori: grâu, porumb sau quinoa.
Vom opri la un loc de promontoriu numit Crucea Condorului pentru a admira priveliștile oferite de canion.
Prânz la un restaurant local.
Ziua continuă către celebrul lac Titicaca, oprindu-ne în Puno, pe malul lacului, parcurgând stepele înalte ale platoului andin. Peisajele sunt aproape lunare!
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Puno.

Ziua 9: Puno - Lacul Titicaca - Insulele Uros - Insula Taquile - Puno - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Transfer în port, cu tuk tuk.
Pornim în aventură, așa cum se cuvine, cu barca spre insulele lacului Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume, situat la o altitudine de 3.810 m.
Navigăm spre insulele Uros, insulele plutitoare ale populației Uros. Aceste insule au fost construite artificial prin legarea trestiei de totora. Oamenii Uros se consideră zeii lacului, bărbații și-au dezvoltat abilitatea de a împletii trestia, construind astfel case, bărci și obiecte de artizanat, iar femeile sunt experte în croșetat.
Excursia continuă spre insula Taquile, unde comunitatea locală de aproximativ 400 de familii încă trăiește după tradițiile și principiile incașilor. Taquile este un loc foarte important pe lacul Titicaca datorită vestigiilor arheologice, siturile ceremoniale și sacre, activităților festive și diverselor ritualuri. Locuitorii insulei și-au păstrat obiceiurile și îmbrăcămintea tradițională, evidențiată prin haine colorate, cu detalii fine și decorațiuni simetrice, care reflectă stilul lor de viață, în esență, credințele andine.
Prânz cu specialități tradiționale, într-un restaurant local.
Transfer la Puno.
Cină, urmată de spectacol folcloric.
Cazare în hotel Puno.

Ziua 10: Puno - Sillustani - La Raya - Andahuaylillas - Cusco - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Începem ziua cu vizitarea necropolei Sillustani, unde descoperim mormintele funerare, construite deasupra solului în structuri de tip turn, numite "chullpas", acestea fiind vestigiile poporului Qulla. Multe dintre morminte au fost distruse cu dinamită de către hoți, în timp ce altele au rămas neterminate.
Continuăm spre Cusco, traversând pasul La Raya, unde atingem cel mai înalt punct de pe traseul nostru, 4.338 m.
După La Raya, putem să apreciem la adevărata valoare a muntelui Chimboya, de unde izvorăște fluviul sacru al incașilor, Urubamba și care își continuă cursul până la poalele celebrului Machu Picchu.
Prânz buffet într-un restaurant local.
În drumul nostru spre Cusco, facem o scurtă oprire la Andahuaylillas, unde vizităm catedrala în stil baroc, Sfântul Apostol Petru, denumită și Capela Sixtină a Americii, datorită frescelor ce împodobesc pereții, precum și abundenței ornamentelor.
Sosire la Cusco, capitala arheologică a Americii de Sud și punctul de plecare către faimosul Machu Picchu.
Cină.
Cazare în hotel Cusco.

Ziua 11: Cusco - mic dejun, prânz, cină

Mic dejun.
Zi dedicată vizitării orașului Cusco, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Tur de oraș cu cele mai importante atracțiile turistice: Plaza de Armas, Koricancha sau Templul Soarelui, cartierul San Blas, dominat de case albe cu porți și obloane albastre.
Prânz într-un restaurant local.
După masa de prânz, descoperim siturile arheologice incașe, Sacsayhuaman, Q’enco, Tambomachay și Puca Pucara.
Retur la Cusco.
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Cusco.

Ziua 12: Cusco - Valea Sacră - Chinchero - Maras - Moray - Ollantaytambo - Aguas Calientes - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Pornim din capitala Imperiului Inca, orașul Cusco către valea sacră a incașilor. Într-un areal relativ restrâns, putem găsi nenumărate vestigii Inca, valea fiind importantă cu precădere pentru rolul său de centru agricol. Terasele construite din vremuri imemoriale încă se pot observa, multe dintre acestea sunt folosite și astăzi de către localnici.
Sosim la Chinchero unde vom vizita piața locală.
Prânz.
Mergem spre unul dintre cele mai interesante locuri din Valea Sacră, Maras.
Aici, locuitorii s-au specializat în producția de sare, construind peste 5.000 de bazine pe marginea muntelui. Cu ajutorul, apei, a soarelui, a grijei constante a celor care se ocupă de acestea și a evaporării, cantități impresionante de sare sunt produse.
Continuăm spre Moray, un alt sit incaș care a fost recent descoperit, însă rămâne învăluit în mister. Terasele sale circulare se presupune că ar fi servit ca laborator experimental agricol. Dispuse în forma unui amfiteatru, terasele au fost cu grijă aranjate după direcția soarelui și cea a vântului, astfel creând diferențe semnificative de temperatură de la terasele din zona inferioară la cele mai de sus plasate.
Înainte de a ne îndrepta spre locul de înnoptare, vom mai face o vizită la Ollantaytambo, unde vom putea vizita una dintre cele mai bine păstrate fortificații incașe. Urcarea acestora va merita, de sus veți avea o priveliște încântătoare asupra Văii Sacre.
Transfer la gară.
Tren Ollantaytambo-Aguas Calientes.
Sosire la Aguas Calientes.
Transfer la hotel.
Cină.
Cazare în hotel Aguas Calientes.

Ziua 13: Aguas Calientes - Machu Picchu - Aguas Calinetes - Ollantaytambo - Valea Sacră - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Vom începe ziua cu urcarea spre celebrul Machu Picchu, orășelul Aguas Calientes aflându-se la mai bine de 500 m sub altitudinea sitului Inca, în valea Urubamba.
Transfer spre Machu Picchu în autocar.
Vizita faimosului Machu Picchu, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Abandonat de către incași cu puțin timp înaintea sosirii spaniolilor pe continent și ulterior înghițit de pădurea densă, locul a fost redescoperit în 1911 de către profesorul american Hiram Bingham.
Machu Picchu a rămas unul dintre cele mai puternice simboluri ale colosalei civilizații care a fost Imperiul Inca.
Revenim la Aguas Calientes.
Tren Aguas Calientes-Ollantaytambo.
Sosire la Ollantaytambo.
Ne bucurăm de o experiență inedită în inima Văii Sacre, înconjurați de vestigii Inca și de Anzii Cordilleri.
În jurul unui foc de tabără, ghidul ne povestește despre tradițiile ancestrale și actuale peruane, precum și diversele descoperiri ale unor situri arheologice, pentru o seară caldă.
Cină.
Cazare în cort Valea Sacră.

Ziua 14: Valea Sacră - Ollantaytambo - Pisac - Cusco - mic dejun, prânz, cină
Mic dejun.
Rămânem în Valea Sacră, călătorind spre Pisac, locul unui alt sit incaș foarte important. Precum mai cunoscutul Machu Picchu, Pisac a fost un centru urban cu temple, piețe, băi, platforme ceremoniale și fântâni, toate construite desigur pe terasele de la marginea unui munte.
Prânz.
Transfer la Cusco.
Sosire la Cusco.
Transfer la hotel.
După-masa liberă la Cusco.
Cazare în hotel Cusco.

Ziua 15: Cusco - Lima - zbor spre casă - mic dejun
Mic dejun.
Dimineața liberă.
Transfer la aeroport.
Zbor Cusco-Lima.
Zbor Lima-aeroport de escală.

Ziua 16: Zbor aeroport escală secundă - zbor spre casă
Sosire aeroport escală secundă.
Zbor aeroport escală secundă-aeroport final.


• Puteți alege să faceți un post-circuit în Ecuador, Bolivia sau Chile - durata o puteți alege dvs.
**pentru mai multe detalii despre pre-circuite / post-circuite / post-sejururi, vă rugăm să ne contactați!



Punctele forte ale acestui circuit:
• vizitarea unor faimoase locații înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Nazca, Centrul Istoric al capitalei Lima, Centrul Istoric al Arequipei, Cusco, Machu Picchu;
• descoperim Insulele Ballestas, aproape de coastele peruane în Oceanul Pacific, un sanctuar al păsărilor marine, mamiferelor și al peștilor;
• plimbarea cu un buggy în deșertul Ica;
• vizitarea orașului Nazca, renumită pentru celebrele Linii Nazca, una dintre enigmele civilizației pământene, realizată în plin deșert;
• descoperirea unor frumoase biserici și mănăstiri datând din vremea spaniolilor: Catedrala și Mănăstirea Santo Domingo (Lima); Catedrala, Biserica Claustros de la Compania și Mănăstirea Santa Catalina (Arequipa);
• descoperirea unei rezervații spectaculoase, dedicată în protejarea faunei, florei și a formațiunilor din piatră, Rezervația Națională Salinas y Aguada Blanca;
• explorarea unor zone de interes turistic din frumosul Peru: zona Lima, țărmul lacului Titicaca, Valea Sacră;
• vizitarea unuia dintre cele mai spectaculoase canioane din lume, Canionul Colca;
• traversarea peisajelor de neuitat din inima Anzilor Cordilieri, inclusiv a trecătorii La Raya (4.338 m altitudine);
• pe urmele incașilor la: Cusco, Valea Sacră (Maras, Moray, Ollantaytambo, Machu Picchu, Pisac);
• mese tradiționale dar și experiențele cu diferitele populații locale: Uros, Taquile;
• plimbarea în barcă pe cel mai înalt lac navigabil al planetei;
• descoperirea unor inedite comunități locale, pe insulele Uros;
• vizita la Salar de Maras, unele dintre cele mai inedite saline din Peru;
• explorarea celebrul oraș pierdut al incașilor, Machu Picchu, loc al miturilor și al istoriei fabuloasei civilizații sud-americane;
• petrecerea unei nopți, într-un cort deluxe, sub cerul înstelat al Anzilor Cordilieri, în Valea Sacră, una dintre cele mai bogate regiuni din centrul țării, plină de legende și mituri incașe.

 

Note
• veți face parte dintr-un grup de turiști din toată lumea, care va număra de la 2 până la 18 turiști, inclusiv dvs.;
• vi se va ghida în limba franceză;
• ghidul local poate modifica programul din ziua sosirii și din ziua plecării, în funcție de orarul zborurilor de sosire la Lima și de plecare din Lima;
• ordinea de vizitare a obiectivelor turistice poate fi schimbată în funcție de condițiile meteorologice sau de evenimentele excepționale care au loc în această perioadă în Peru;
• hotelurile propuse în Lima: Santa Cruz (4*), Nazca: Majoro (3*), Arequipa: Casona (3*), Colca: Granada (3*), Puno: Casona Plaza (3*), Cusco: Siete Ventanas (3*), Aguas Calientes: El Mapi (3*) și Valea Sacră: cort, iar dacă acestea nu vor fi disponibile pentru data de plecarea aleasă, vă vom oferi hoteluri de categorie similară;
• în Peru, acordarea de bacșiș face parte din practica cotidiană, este chiar recomandat.


Destinaţiile noastre Tipuri de vacanţă Link-uri rapide
Africa
America Centrala si Caraibe
America de Nord
America de Sud si Antarctica
Asia
Australia si Oceania
Europa de Nord si Arctica
Europa si Rusia
Orientul mijlociu
Subcontinentul Indian
Aventură Chartere Circuite de grup
Circuite individuale Circuite în jurul lumii City break
Croaziere Evenimente Nunți și lună de miere
Oferte recomandate Ofertele săptămânii Pelerinaj
Plecări garantate Reduceri Safari
Sejururi Spa & wellness

Contact

Termeni și Condiții

Politica de Prelucrare a Datelor cu Carater Personal

Tichete / Vouchere de Vacanță

Protecția Consumatorului

 

Copyright ©1997-2014 CIEL VOYAGES ®