Aventură - Costa Rica

Capitala: San José

Suprafaţa: 51.100 km²
Limba oficială: spaniola
Moneda: colón
 
Costa Rica este un adevărat paradis destinat iubitorilor de natură. Ocupă un loc privilegiat în inima Americii Centrale. De la munţi şi vulcani la păduri tropicale şi  plaje superbe Costa Rica oferă ceva pentru fiecare. Adăpost pentru peste 500.000 de specii de plante şi animale Costa Rica este considerată o mare biodiversitate a globului. În această ţară există aproximativ 25 de parcuri naţionale iar 25% din ţară este protejată de guvern. Aici vizitatorii au posibilitatea de a vedea diverse tipuri de floră tropicală, diverse specii faunistice şi de a experimenta practici ale turismului durabil într-o ţară în care resursele naturale sunt valorificate şi protejate motiv pentru care ecoturismul este principala formă a turismului practicat în Costa Rica fiind pentru cei mai mulţi vizitatori motivul principal al vizitei.
Costa Rica nu este o ţară foarte mare acest lucru aducându-i avantajul deplasărilor rapide dintr-un punct în altul. În doar trei ore poţi ajunge de pe o coastă pe cealaltă.
Coasta Caraibeană se remarcă prin plajele superbe cu nisip alb sau negru şi multitudinea de ecosisteme acvatice. Aici există nenumărate plaje celebre pentru practicarea surfingului: Esterillos, Jaco, Hermosa, Boca Barranca.
 
San Jose, capitala acestei ţări şi-a pierdut din strălucire şi moştenire colonială din cauza unor cutremure petrecute de-a lungul timpului însă cu toate astea are multe de oferit turiştilor.
Quetzal-ul, pasărea naţională a Costa Ricăi poate fi văzută  în San Gerado de Dota la o călătorie de două ore de capitală. Quetzal-ul mai poate fi surprins în pădurile Monteverde.
Costa Rica are peste 110 vulcani dintre care 10 sunt activi. Majoritatea zonelor din jurul vulcanilor au fost declarate parcuri naţionale.
Există o serie de caracteristici care fac Costa Rica specială şi distinctă cum ar fi abundenţa plantelor şi a animalelor, motiv pentru care Costa Rica se află printre primele 20 cel mai dezvoltate ţări din punct de vedere al biodiversităţii.

Cu toate că din punct de vedere a moştenirii arhitecturale ţara nu poate concura cu piramidele Maya de pe teritoriul Americii Centrale, ţara a rămas cu o moştenire deosebit de misterioasă. Aceasta se concretizează în roci în formă perfectă de sfere. Deşi există peste 200 de sfere în toată Costa Rica semnificaţia acestora nu este cunoscută. Cu un diametru de 2 metrii toate sferele sunt aproape identice.

Citeşte mai mult


Copyright ©1997-2014 CIEL VOYAGES ®