Grecia

Legendarul oraş Atena, numit aşa după zeiţa Înţelepciunii, datează de peste 3.000 de ani. De asemenea acesta se poate mândri cu faptul ca a fost primul stat democratic al lumii. Cunoscută ca "Leagănul Civilizaţiei Occidentale", aceasta a dat naştere unor iluştri filizofi şi scriitori precum Socrates, Platon şi Aristotel.

Chiar dacă la un prim contact veţi da peste un oraş aglomerat şi fierbinte, găsiţi-vă timp să exploraţi centrul Atenei, un veritabil muzeu în aer liber, pentru o experienţă cum nu se poate mai autentică. Începând cu piaţa centrală Sintagma, veţi descoperi mult mai mult decât o mulţime de monumente antice.

Maiestuosul Partenon, cel mai important monument cultural al planetei, continuă să domine oraşul din vârful Acropolelor, în timp ce străzile curate, pavate cu piatră cubică, abundă de oameni care se bucură de atmosfera veselă a cafenelelor de pe trotuare.

O altă piesă de de rezistenţă a oraşului este Muzeul Naţional de Arheologie, locul unde sunt adăpostite cele mai importante obiecte de artă ale Greciei antice.

  

Când vizitaţi Delphi, luaţi parte la o tradiţie care durează de peste 3.000 de ani. În secolul al XII-lea î. Hr., aici au început să vină primii pelerini să caute sfaturile Pythiei, cel mai faimos oracol al lumii antice. Aici veneau regii din oraşele-stat înaintea unui război, a unei afaceri sau căsătorii, pentru a cere sfatul oracolului ale cărei preziceri erau sigure. Oracolul nu era o persoană anume, ci o femeie de obicei cu vârsta de peste 50 de ani despre care se considera că primise de la zeul Apollo darul profeţiei.

Stânca Sibylei, care se află pe locul în care aceasta era consultată, este indicată pe o parte a Căii Sacre, alee care urcă spre Templul lui Apollo (secolul IV î. Hr.). Deasupra templului se afla Amfiteatrul care a rezistat în mod remarcabil din secolul IV î. Hr., când a fost construit pentru a primii 5.000 de spectatori.

Acestea fiind spune, pe bună dreptate anticii greci au considerat Delphi centrul pământului.

 

Jocurile Olimpice moderne au o vechime de doar o sută şi ceva de ani, dar jocurile originale s-au organizat prima dată cu aproape 3.000 de ani în urmă, începând din 776 î. Hr., şi s-au desfăşurat o dată la fiecare 4 ani timp de peste un mileniu. Pentru mulţi, o vizită la stadionul în care se derulau aceste întreceri – şi unde este aprinsă flacăra olimpică prin care se anunţă începutul jocurilor moderne – este un vis devenit realitate.

Înainte de a ajunge la stadionul propriu zis, aveţi ocazia să vedeţi o parte mult mai mare din sit. În centrul sitului se află Templul lui Zeus construit în sec al V-lea î. Hr. şi Atelierul lui Fidias, sculptorul care a realizat statuia lui Zeus din templu. Pe partea cealaltă a aleii se află Leonidaionul – casa de oaspeţi destinată invitaţiilor de seamă, iar în spatele lui se găseşte Bouleuterionul – casa de întruniri unde se reunea echivalentul antic al Comitetului Olimpic Internaţional din zilele noastre.

Una peste alta, o incursiune în Olimpia antică este o încântare pentru fiecare turist ajuns aici.

  

Muntele Athos (Agion Oros) înseamnâ "munte sfânt". Pentru a vizita acest loc special este nevoie de un permis şi de planuri amănunţite, dar oricine se poate plimba cu barca în jurul peninsulei şi poate admira mănăstirile cu care este presărat întreg peisajul. Unele dintre acestea sunt de-a dreptul spectaculoase, fiind aşezate pe vârfuri de stâncă în aşa fel încât îţi vine să te întrebi cum a fost cu putinţă construirea lor.

Mănăstire Larva Mare, prima de pe Muntele Athos, a fost întemeiată în anul 963 d. Hr. de Sfântul Athanasius, iar în secolele X-XI s-a ajuns la 40 de mănăstiri, numărul călugărilor dintr-o singură mănăstire ajungând chiar şi la 1.000. În prezent, situaţia e cu totul alta, astfel că în toate cele 20 de mănăstiri încă locuite traiesc mai puţin de 2.000 de călugări.

  

Meteora este unul dintre locurile cele mai incredibile din lume. Numel său înseamnă "stânci în aer", descriere simplă şi foarte grăitoare. Din Câmpia Tesaliei se ridică mai multe stânci de calcar, asemenea unor bucăţi înalte de lut aflate pe roata unui olar. Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că turnurile de piatră urcând spre cer au fost percepute drept locuri pentru sihăstrie.

Bazele primei mănăstiri, Megalo Meteoro, au fost puse de un călugăr pe nume Athenasios, pe un vârf înalt de 534 m. Au urmat alţi călugări şi alte mănăstiri, până s-a ajuns la 24 de locasuri de cult. Azi mai există doar 13 mănăstiri, dintre care 6 pot fi vizittate. 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

Zakynthos este o insulă a munţilor cu păduri de pin, a câmpiilor fertile, a numeroaselor plaje, a coastelor punctate de peşteri spectaculoase şi a plantaţiilor de măslini şi de citrice.

Insula a fost descoperită de Zakynthos fiul lui Dardanos, regele Troiei. A fost stăpânită de Ulise, regele Itacăi şi ocupată pe rând de macedonieni, romani, britanici, veneţieni, francezi, italieni şi turci. Toate aceste dominaţii au lăsat urme adânci în cultura, arhitectura şi stilul de viaţă de aici. Legenda spune că Zakynthos a fost insula preferată a zeilor Artemis şi Apolo datorită peisajelor sale idilice, a minunatelor plaje, a apelor adânci şi clare, a peşterilor de pe coaste şi a magicelor apusuri de aici.

 

Corfu este cea mai nordică dintre insulele greceşti din Marea Ionică şi una dintre cele mai populare destunaţii turistice ale Greciei. Este insula pădurilor şi a munţilor, cu sate cu case albe ascunse în văi, cu plaje cu nisip şi locuitori vestiţi pentru ospitabilitatea lor. Astfel, această insulă este un amalgam de frumuseţi naturale, cu trăsături tradiţionale şi misterioase situri arheologice.

Sunt şanse mari ca o simplă plimbare pe ţărmul mării să te convingă că legenda cu privire la iubirea dintre nimfă şi Poseidon este adevărată, pentru că insula pare a fi un tărâm al zeilor. Cu mai bine de 100 de ani în urmă, frumuseţile Insulei Corfu au cucerit-o şi pe împărăteasa Sissi a Austro-Ungariei care a ales să-şi petreacă aici ultimii 10 ani ai vieţii sale.

 

Se spune că insula Rhodos a fost descoperită de către Helios, zeul soarelui care, împreună cu Apolo, zeul luminii, a făcut în aşa fel încât Rhodos să fie cea mai însorită insulă de pe întreg pământul.

Rhodos devine în anul 408 î.H. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. După acest asediu care a durat un an de zile, rămăşiţele de bronz ale armamentului au fost topite, iar din ele sculptorul Chares din Lindos a construit una dintre cele 7 minuni ale lumii antice: Colosul din Rhodos.

Imperiul Roman, Bizantin şi Otoman, arabii, genovezii, Cavalerii Ordinului Sfântului Ioan al Ierusalimului, cu toţii au trecut pe aici, lăsând o amprentă deloc efemeră asupra insulei. Tocmai din acest motiv, în anul 1988, vechiul oraş Rhodos a intrat în Patrimoniul Universal UNESCO.

 

Creta se află la mijlocul distanţei dintre Africa şi Atena. Astfel, aici veţi întâlni atât atmosfera cosmopolită a Europei cât şi liniştitul caracter asiatic şi arşiţa Africii.

Oriunde mergeţi pe insulă, veţi întâlni vaste influenţe culturale ale trecutului, de la fresce mionice la fortăreţe veneţiene. În timpul verii lungi şi călduroase care începe în mai, Creta se încălzeşte sub cerul albastru şi fără ploi. Şi totuşi, insula este vie şi fertilă, cu milioane de măslini verzi, vii înfrunzite şi păduri parfumate de portocali şi oleandru roz care creşte aici din abundenţă.

Istoria Cretei este una lungă şi tulbure. După distrugerea civilizaţiei mionice de un cutremur în jurul anului 1500 î. Hr., Creta a devenit parte a civilizaţiei elene (sau greceşti), dar a rămas independentă. Următoarea cucerire a fost cea romană, urmată de cea arabă apoi, timp de 400 ani a făcut parte din imperiu Veneţia, după care, în sec XVII a fost cucerită de turcii otomani. În sec XIX, creştinii din Creta s-au revoltat împotriva stăpânirii otomane. Otomanii s-au retras în 1898, iar Creta s-a unit cu Grecia în 1913.