Rajasthan și Nepal, istorie și natură

Jodhpur, India
Udaipur, India
Jaipur, India
Agra, India
Khajuraho, India
Varanasi, India

14 zile / 11 nopți

plecări la cerere

de la 1939.00 €

    Rajasthan și Nepal, istorie și natură

    Ziua 1: Zboruri către Delhi (India)

    Zboruri către Delhi cu escală/escale.

    Ziua 2: Delhi - cină

    Sosire la Delhi.

    Formalități de intrare în țară.

    Bun venit din partea ghidului local.

    Delhi este capitala Indiei și principala poartă de intrare în țară. New Delhi reflectă moștenirea lăsată în urmă de britanici. Divizarea între noul și vechiul Delhi reprezintă diferența între capitala britanică și mogulă.

    Tur de oraș în Delhi.

    Vizităm: Fortul Roșu, Moscheea Jama, Raj Ghat și Templul Birla.

    Fortul Roșu se înalță la 33 m deasupra vechiului Delhi și este un memento al puterii magnifice a împăraților moguli. Zidul, construit în anul 1638, a fost proiectat să oprească invadatorii, însă astăzi izolează zgomotul și confuzia din oraș.

    Raj Ghat, aflat de-a lungul malului Jamuna, este locul unde liderii și luptătorii pentru libertatea Indiei au fost incinerați. O platformă simplă din marmură neagră marchează locul unde a fost incinerat Mahatma Gandhi după ce a fost asasinat în anul 1948.

    Jama Masjid este un cadou arhitectural oferit de Shah Jaham. Jama Masjid este una din cele mai mari moschei nu doar din Delhi cât și din India. Moscheea a fost finalizată în 1658, are trei porți, patru turnuri și două minarete de 40 m înălțime.

    Templul Lakshmi Narayan a fost construit de G.D. Birla în anul 1938. Templul se află la vest de Connaught Place și este închinat zeiței prosperității și a norocului.

    Cazare în hotel Delhi.

    Ziua 3: Delhi - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Dimineața vizităm: Minaretul Qutub, Templul Lotus, Poarta Indiei și Clădirea Parlamentului.

    Minaretul Qutub a fost ridicat în anul 1199, ca un turn al victoriei. Are o înălțime de 72.5 m, la bază are un diametru de 14,32 m iar la vârf 2,75 m.

    Templul Lotus (Templul Bahai) a fost terminat în anul 1986 și este înconjurat de fântâni și grădini. Templul poate fi vizitat de oricine, indiferent de religie.

    Clădirea Parlamentului sau Sansad Bhawan este principalul loc de decizie, centrul puterii și politicii a țării.

    Poarta Indiei este un arc de triumf de 42 m înălțime. Poartă numele celor 85.000 de soldați, din armata indiană, uciși în Primul Război Mondial, în Operațiunea North-West Frontier și Fiascoul Afghan din anul 1919.

    Cină.

    Cazare în hotel Delhi.

    Ziua 4: Delhi - Jodhpur - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Transfer la aeroport.

    Zbor Delhi - Jodhpur.

    Sosire Jodhpur.

    Transfer a hotel.

    După-masa tur de oraș.

    Jodhpur se află la marginea Deșertului Thar. Fondat de Rao Jodha, regele Rajput al clanului viteaz Rathore în anul 1459, Jodhpur este cunoscut pentru arhitectura uimitoare, cultura vibrantă și meșterii talentați. Principalele atracții din Jodhpur includ forturi magnifice, palate, cenotafe, temple și grădini.

    Fortul Mehrangarh este una din cele mai frumoase din India. Se află la 125 m înălțime pe un deal abrupt cu vedere spre oraș. În interiorul fortului găsim numeroase palate frumoase cum sunt Phool Mahal, Moti Mahal și Sheesh Mahal.

    Jaswant Thada este un cenotaf regal din secolul al XIX-lea ce aparține lui Jaswant Thada. Acesta se află la nord de Fortul Mehrangarh. Memorialul este construit din marmură albă și este închinat Regelui Jaswant Sing al II-lea (1878-1895) unul dintre cei mai cunoscuți regi din Jodhpur.

    Cină.

    Cazare în hotel Jodhpur.

    Ziua 5: Jodhpur - Ranakpur - Udaipur - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Transfer la Udaipur.

    Pe drum vizităm Templul Jain Ranakpur.

    Templul a fost construit în secolul al XV-lea de un om de afaceri adept al jainismului, în urma unei viziuni. Templul este construit din marmură albă și are peste 1444 de coloane cioplite în detaliu. Atât interiorul cât și exteriorul templului este împânzit cu picturi, sculpturi și imagini unice.

    Sosire în Udaipur.

    Tur de oraș. Vizităm Palatul Orașului, Templul Jagdish și Sahelion Ki Bari.

    Udaipur este un oraș regal și fosta capitală a conducătorilor Mewar secole la rând. În spatele originii orașul romantic se află o legendă. Legenda spune că Maharaja Udai Singh s-a întâlnit cu un înțelept sfânt când era la vânătoare în Munții Aravalli. Omul înțelept l-a sfătuit pe rege să construiască un regat în valea fertilă care era protejată de Munții Aravalli. Astfel Maharaja Udai Sing a pus piatra de temelia a orașului Udaipur în anul 1557.

    Palatul Orașului este un amestec de arhitectură medieval europeană și chineză. Monumentul din marmură, construit de Maharaja Udai Singh, se află pe malul estic al lacului Pichola. Numeroasele balcoane, turnuri și cupole oferă o vedere magnifică asupra lacului și orașului.

    Sahelion-Ki-Bari, curtea fecioarelor, a fost construit de Maharaja Sangram Singh la mijlocul secolului al XVIII-lea. Grădina este împânzită cu aranjamente florale, mici grădini, copaci, fântâni și piscine.

    Templul Jagdish Mandir a fost construit de Maharaja Jagat Sing I în anul 1651 și este închinat Lordului Vishnu. Templul are o imagine cu Lordul Vishnu în piatră neagră, împreună cu imaginea lui Garuda, purtătorul său. Exteriorul templului este acoperit cu basoreliefuri cu aligatori, crocodili, călăreți și muzicieni.

    Cină.

    Cazare în hotel Udaipur.

    Ziua 6: Udaipur - Pushkar - Jaipur - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Transfer la Jaipur.

    Pe drum vizităm Pushkar.

    Pushkar se află la 11 km de Ajmer. Orașul este cunoscut pentru peisajele frumoase și cele peste 400 de temple. Cele mai cunoscute sunt Templul Brahma, Savitri, Rangji.

    Sosire Jaipur.

    Jaipur este capitala vibrantă a Rajasthanului și este cunoscut ca „Orașul Roz” datorită clădirilor de culoare roz din vechiul oraș. Orașul este așezat pe fundul unui lac uscat într-un peisaj arid, înconjurat de dealurile sterpe.

    Cină.

    Cazare în hotel Jaipur.

    Ziua 7: Jaipur - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Dimineața vizită la Amber Fort.

    Amber Fort se află la 11 km de Jaipur și a fost fortăreața clanului Kachhwaha din Amber. Construcția fortului a început în 1592 la cererea lui Man Sing I, dar a fost terminat de urmașul săi Jai Singh.

    După-masa vizită la Palatul Orașului, Observatorul Jantar Mantar și Hawa Mahal.

    Palatul Orașului găzduiește un muzeu unde sunt expuse colecții impresionante de artă, covoare și arme.

    Jantar Mantar este un observator construit de Maharaja Jai Sing în anul 1728.

    Hawa Mahal este un palat sub formă de piramidă, cu cinci niveluri cu ferestre mici și acoperiș arcuit.

    Cină.

    Cazare în hotel Jaipur.

    Ziua 8: Jaipur - Fathepur Sikri - Agra - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Transfer la Agra.

    Pe drum vizităm Fatehpur Sikri.

    Fatehpur Sikri a fost construit de Împăratul Akbar în anul 1569. Acesta a fost vechea capitală a mogulilor, abandonată după 15 ani din lipsă de apă. Sistemul de scurgere și aprovizionare cu apă folosit aici indică o planificare inteligentă de oraș de către Împăratul Mogul.

    Sosire în Agra.

    Orașul romantic Agra este cunoscut pentru Taj Mahal, Fortul Agra și Fatehpur Sikri, orașul construit din piatră roșie de Împăratul Akbar. Agra este un oraș medieval construit pe malul râului Yamuna. Sultanul Sikandar Lodi, conducătorul sultanatului Delhi a fondat orașul în anul 1504. După moartea sultanului conducerea orașului a fost preluată de fiu său, Sultanul Ibrahim Lodi conducătorul Sultanatului din Agra. Acesta a condus orașul până la moartea sa în prima luptă din Panipat cu Babur în anul 1526.

    Taj Mahalul este descris ca fiind cea mai extravagantă clădire construită pentru iubire, fiind comandat de împăratul mogul Shah Jahan în memoria reginei sale Muntaz Mahal. Clădirea a fost construită între 1630-1652 din marmură albă. De-a lungul anilor Taj Mahalul a atras mai mulți vizitatori ca orice al monument din țară.  

    Fortul Agra este construit din piatră de nisip roșie pe malul râului Yamuna. Construcția a fost începută de Împăratul Akbar în 1565, la care au mai fost adăugate alte construcții până la domnia nepotului său, Shah Jahan. În timpul lui Akbar fortăreața a fost o structură militară, dar când a ajuns pe tron Jahan fortăreața a devenit parțial palat. Intrând prin poarta Amar Singh, partea estică a fortului are numeroase palate, săli de adunare și moschei construite de trei împărați.

    Cină.

    Cazare în hotel Agra.

    Ziua 9: Agra - Jhansi - Orchha - Khajuraho - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Transfer la gara din Agra.

    Transfer Agra - Jhansi, cu trenul Shatabdi Express.

    Sosire Jhansi.

    Transfer cu mașina la Khajuraho.

    Pe drum vizităm Orccha.

    Orașul a fost fondat în secolul al XVI-lea de căpetenia tribului Bundela Rajput, Rudra Pratap, el alegând această fâșie de pământ de-a lungul râului Betwa ca locul ideal pentru capitala sa. Dintre urmașii săi se remarcă Raja Bir Singh Ju Deo cel care a construit Jehangir Mahal, un palat cu etaj încoronat cu domuri de tip chhatri. Construcția palatului Jehangir Mahal în secolul al XVII-lea comemorează vizita Împăratului Jehangir în Orccha.

    Sosire Khajuraho.

    Cină.

    Cazare în hotel Khajuraho.

    Ziua 10: Khajuraho - Varanasi - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Dimineață vizită în Khajuraho.

    Templele din Khajuraho sunt împărțite în trei grupuri de complexe.

    Cel mai cunoscut complex de temple este cel vestic care găzduiește Templul Kandariya Mahadeva, cel mai mare templu din Khajuraho.

    Grupul estic de temple se află la jumătate de oră de cele din vest. Din complexul estic fac parte Brahma, Vamana, Javari și Parshvanatha, ultimul fiind cel mai mare templu jain din Khajuraho.

    Templele din complexul sudic se află puțin mai departe. Cele mai cunoscute din acest complex sunt Duladeo și Chaturbhuj. Templul Duladeo (Sfânta Mireasă) este un templu hindus închinat Lordului Shiva.

    Transfer la aeroport.

    Zbor Khajuraho - Varanasi.

    Sosire Varanasi.

    Varanasi, în trecut numit Kashi și Banaras, este numele antic restaurat, însemnând orașul între două râuri, Varuna și Asi. Orașul etern este una din cele mai importante orașe de pelerinaj din India. Pe malul râului Gange găsim Templul Kashi Vishwanath. Templul este închinat Lordului Shiva. Este cunoscut și ca Templul Auriu datorită turnului auriu înalt de 15,5 m.

    Vizităm cele mai importante locuri din Varanasi: Universitatea Hindusă Benares, Templul Bharat Mata Mandir, Templul Durga, Templul Tulsi Manas Ki și Moscheea Almagir.

    Cină.

    Cazare în hotel Varanasi.

    Ziua 11: Varanasi - Kathmandu (Nepal) - mic dejun, cină

    Plimbare cu barca pe râul Gange la răsărit după care vizităm Sarnath.

    Sarnath este un centru budist important din India. Atingând iluminarea în Bodhgaya, Buddha a venit la Sarnath pentru a propovădui mesajul său în drumul spre Nirvana. Ultimul împărat Ashoka, a ridicat o stupă magnifică și alte clădiri în acest loc.

    Retur la hotel.

    Mic dejun.

    Transfer la aeroport.

    Zbor Varanasi - Kathmandu.

    Sosire Kathmandu.

    Kathmandu este capitala Nepalului și al doilea oraș al țării. Orașul este împânzit cu numeroase clădiri istorice și găzduiește cele mai mari palate regale antice și situri religioase. Vizităm câteva temple: Pashupatinath, Boudhnath, Swyambhunath, Piața Durbar.

    Piața Bhaktapur Durbar este un sit al Patrimoniului UNESCO. Principalele atracții din piață sunt: Palatul cu 55 ferestre; Templul Batsala; Statuia Regelui Bhupatindra Malla; Templul Nyatapola; Templul Bhairava Nath; Poarta Aurie; Poarta Leului; Templul Pashupati.

    Stupa Swayamabhu Nath veghează asupra văii din vârful dealului aflat la 3 km vest de Kathmandu. Locul este printre cele mai sacre din Nepal. Se spune că stupa a fost creată în timpul formării Văii Kathmandu în urmă cu aproximativ 2000 de ani.

    Cină.

    Cazare în hotel Kathmandu.

    Ziua 12: Kathmandu - mic dejun, cină

    Mic dejun.

    Vizită la templele Pashupati Nath și Boudha Nath.

    Templul Pashupati Nath este cel mai sfânt loc de pelerinaj pentru hinduși. În interiorul complexului inclus pe lista Patrimoniului UNESCO în anul 1979, vedem imagini cu Shiva, dar și statui, altare și temple închinate altor zeități.

    Boudha Nath este printre cele mai mari temple din Asia de Sud și a devenit punctul principal în budismul tibetan din Nepal.

    Cină.

    Cazare în hotel Kathmandu.

    Ziua 13: Kathmandu - zbor spre casă - mic dejun

    Mic dejun.

    Transfer la aeroport.

    Zbor Kathmandu - către casă cu escală/escale.

    Ziua 14: Zbor aeroport escală - zbor spre casă               

    Sosire aeroport escală.

    Zbor aeroport escală - aeroport final.

    Punctele forte ale acestui circuit:

    • descoperirea unei fabuloase părți a Indiei și a Nepalului;
    • vizitarea unor faimoase locații înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delhi (Fortul Roșu, Minaretul Qutub), Jaipur (Fortul Amber și Jantar Mantar), Fatehpur Sikri, Agra (Taj Mahal și Fortul Agra), complexul de temple din Khajuraho (India); Valea Kathmandu (Nepal);
    • descoperirea unor obiective de mare interes ale frumosului oraș Delhi: Fortul Roșu, Jama Masjid, Raj Ghat, Templul Birla, Templul Lakshmi Narayan, Minaretul Qutub, Templul Lotus, Poarta Indiei și Clădirea Parlamentului;
    • descoperim Jodhpur, cunoscut pentru arhitectura uimitoare, cultura vibrantă și meșterii talentați;
    • vizitarea orașului regal Udaipur, și a principalelor sale obiective turistice: Palatul Orașului, Sahelion Ki Bari și Templul Jagdish Mandir;
    • vizitarea orașului Pushkar, cunoscut pentru peisajele frumoase și cele peste 400 de temple;
    • vizitarea orașului Jaipur, capitala vibrantă a Rajasthanului și a celor mai interesante obiective turistice: Palatul Orașului, Hawa Mahal, Jantar Mantar și Fortul Amber;
    • vizitarea orașului părăsit, Fatehpur Sikri, o splendoare arhitecturală;
    • descoperirea celui mai faimos monument al Indiei, Taj Mahal;
    • vizitarea Fortului Agra, o adevărată cetate, construită din gresie roșie;
    • vizitarea celor 3 complexe de temple din Khajuraho: complexul vestic: Templul Kandariya Mahadeva, complexul estic: Brahma, Vamana, Javari și Parshvanatha și complexul sudic: Duladeo și Chaturbhuj;
    • descoperim unul dintre cele mai importante orașe de pelerinaj din India, Varanasi;
    • plimbare pe râul Gange, în Varanasi;
    • descoperirea capitalei Nepalului, Kathmandu, un oraș dominat de clădiri istorice, palate regale antice și situri religioase.

    TARIF/persoană, exprimat în eur (€)          de la 1939 eur/persoană

    Supliment single                                          de la 260 eur/persoană

    Tariful include:

    • Biletul de tren, Trenul Shatabdi Express:

      • Jhansi-Agra.
    • Biletele de avion locale și taxele de aeroport aferente acestor zboruri:
      • Delhi-Jodhpur;
      • Khajuraho-Varanasi;
      • Varanasi-Kathmandu.
    • Transport pe durata vizitelor și toate transferurile, conform programului, cu minibus/autocar cu A/C în regim de grup:
      • aeroport Delhi-hotel Delhi;
      • hotel Delhi-aeroport Delhi;
      • aeroport Jodhpur-hotel Jodhpur;
      • hotel Agra-gară Agra;
      • gară Jhansi-hotel Khajuraho;
      • hotel Khajuraho-aeroport Khajuraho;
      • aeroport Varanasi-hotel Varanasi;
      • hotel Varanasi-aeroport Varanasi;
      • aeroport Kathmandu-hotel Kathmandu;
      • hotel Kathmandu-aeroport Kathmandu.
    • Cazare 11 nopți în hotel, conform programului la:           
      • Delhi, hotel - 2 nopți;
      • Jodhpur, hotel - 1 noapte;
      • Udaipur , hotel - 1 noapte;
      • Jaipur, hotel - 2 nopți;
      • Agra, hotel - 1 noapte;
      • Khajuraho, hotel - 1 noapte;
      • Varanasi, hote - 1 noapte;
      • Kathmandu, hotel - 2 nopți.
    • Ghid local vorbitor de limba engleză, pe durata excursiilor;
    • Excursiile și vizitele, precum în program la:
      • Delhi;
      • Jodhpur;
      • Ranakpur;
      • Udaipur;
      • Pushkar;
      • Jaipur;
      • Fathepur Sikri;
      • Agra;
      • Jhansi;
      • Orchha;
      • Khajuraho;
      • Varanasi;
      • Kathmandu.
    • Plimbare cu barca:
      • pe lacul Pehwa.
    • Mesele conform programului, așa cum sunt ele enumerate în dreptul fiecărei zile:
      •  11 mic dejun;
      • 11 cine. 
    • Taxele de intrare la obiectivele turistice, parcurile naționale, precum în program;
    • Taxe hoteliere, taxe guvernamentale, TVA;
    • Asistență turistică.

    Tariful nu include:

    • Biletele de avion intercontinentale, precum și cele locale, și taxele de aeroport aferente acestor zboruri;
    • Suprataxa pentru kerosen, dacă se impune;
    • Asigurarea "travel" storno+medicală;
    • Viza și obținerea vizei pentru Nepal și India;
    • Bacșișuri, la latitudinea dvs., sugerăm ~120 usd/persoană;
    • Eventuale taxe de intrare și de ieșire în / din Nepal și India sau oricare altă țară;
    • Mesele și băuturile, altele decât cele expres incluse;
    • Excursiile opționale;
    • Ghid însoțitor pe durata circuitului, pentru grupuri mai mari de 10 persoane;
    • Cheltuieli telefon, fax, internet, etc.;
    • Minibar, pay TV, etc.;
    • Spălat, călcat, etc.;
    • Seif, acolo unde nu este gratuit;
    • Taxe aparate digitale, foto, camere video, etc.;
    • Orice cheltuieli de natură personală;
    • Alte taxe instituite de către autoritățile aeroportuare, portuare și de imigrare din țara / țările vizitate sau tranzitate;
    • Transportul în perioadele explicitate “timp liber”;
    • Transferul la / de la aeroportul de plecare / sosire;
    • Orice element de cost, care nu e inclus la capitolul “Tariful include”.